De când mă știu, am fost și sunt „altfel”!

Nu pentru că așa mă consider ci pentru că nu am „funcționat” și nu „funcționez” după rețete sau „scheme”. Încă din copilărie reacționam „altfel” și nu pentru că aveam capacitate redusă de acomodare sau de adaptare ci pentru că nu îmi plăcea să fiu într-un fel anume pentru că „așa trebuie” sau să fac totul „pentru că așa se face”, fără argumente solide și demonstrate practic. Cu cât se insista mai mult pe ideea că doar așa se fac lucrurile și nicidecum altfel, cu atât eram mai motivată să caut noi și noi explicații. Niciodată nu mi-a plăcut să iau lucrurile „de-a gata” pentru că așa a făcut bunica, sau așa a facut mama, mereu căutam explicații și mereu solicitam argumente. Dacă lucrurile îmi erau clare și juste, acceptam că „așa se face” însă nu înainte de a trece prin dreapta mea „judecată” și capacitatea mea de înțelegere pentru momentul respectiv. Da, pentru părinții mei am fost mereu „un copil problemă” care cerea explicații logice și nu acceptam „să fiu dusă de nas” sau „amăgită” cu răspunsuri care evitau adevărul așa cum e.  Îmi amintesc și acum câte întrebări incomode le puneam părinților mei și dragii de ei cât se mai străduiau să-mi explice, adecvat vârstei cum stau lucrurile, însă eu mereu eram cu un pas înaintea lor și găseam imediat răspunsul, de multe ori incomod pentru ei.

Așa sunt și acum!

Mi-au plăcut și îmi plac de când mă știu lucrurile clare, albe sau negre, nu știu să jonglez în viață cu nuanțe de gri și poate, am avut de pierdut uneori. De când mă știu mi-am căutat locul în lume „altfel”, nu m-am mulțumit „să mi se dea”, „să mi se facă”. De când mă știu am căutat răspunsuri și nu am obosit niciodată să caut adevărul meu, acel adevăr, poate de multe ori incomod, însă acela care să-mi dea liniștea și calmul interior, să-mi potolească furtuna din suflet și să aducă împăcarea mea cu mine.

De când mă știu am iubit omul așa cum e și nu m-am pus deasupra lui. Nu am ținut cu dinții de poziție, de conjunctură, de sistem, călcând pe capul altora! Din contră m-am „luptat” fără orgolii și cu blandețe pentru acel adevăr care mi-a hrănit sufletul cu drag de viață!

De când mă știu am fost „altfel” și într-o societate ca a noastră nu e ușor să fii „altfel”.

Pentru mine a fi „altfel” înseamnă să-ți asumi alegerile pe care le faci în fiecare clipă fără să dai vina pe alții când viața ta nu e roz. Să fii altfel înseamnă să-ți iei viața în mâini și să decizi ce e important pentru tine și ce nu! Să fii altfel înseamnă să știi până unde și cum să jonglezi cu compromisurile și cu respectul de sine! Să fii altfel înseamnă să înțelegi că viața nu e mereu dreaptă însă are mereu lecțiile potrivite pentru fiecare. Să fii altfel înseamnă să ai curaj să renaști mai înțelept când viața te îngenunchează.

De când mă știu am fost și sunt „altfel”.  Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a creat „altfel”, cu siguranță știe EL de ce!

Cu drag de oameni și de viață,

Delia – un om „altfel”

*sursa foto pixabay.com