M-am gândit în ultima vreme la o situație cu care mă confrunt tot mai des. Atunci când unii părinți nu-și mai înțeleg copiii sau nu mai găsesc o cale de comunicare astfel încât să restabilească armonia și conflictele să se stingă, se întâlnesc 3 situații:

  1. fie duc copilul la psiholog ca să-l ”repare” sau ”să-l pună în ordine” pentru că ei nu mai reușesc
  2. fie încep ei să meargă la cursuri de parenting pentru a înțelege mai bine cum să gestioneze situația în care se află
  3. cu toate acestea există și părinți care nu solicită și nu acceptă nicio intervenție specializată, nu merg la nici un curs de parenting sau de dezvoltare personală, nu citesc, nu-i interesează cum să dezvolte relații armonioase pentru că își cresc copiii așa cum au fost și ei crescuți, ”știu ei mai bine” cum să procedeze în orice situație și nu au nevoie să le dea nimeni indicații.

Până aici, nimic nou sub soare 🙂 Nu sunt împotriva practicilor de la punctele 1 și 2 și nu acesta este scopul acestui articol, însă există o mare parte a părinților care fac acest lucru pentru că e ”la modă” și nu pentru că își doresc într-adevăr să-și asume responsabilitatea să deschidă răni nevindecate din propriul suflet și să conștientizeze importanța acestui procesul transformațional care odată pornit este ireversibil datorită complexității situațiilor ce pot ieși la iveală.

Așa cum am spus, una dintre situațiile întâlnite este ca părintele să solicite intervenția unui psiholog ”să pună în ordine copilul”. Din punctul meu de vedere nu de fiecare dată copilul este ”problema”. Într-adevăr există cazuri speciale în care intervenția unui psiholog specialist în psihologia copilului este absolut necesară, mă refer aici la cazurile clinice, cu diagnostice stabilite clar, însă chiar și așa e necesară cooperarea părinților. Respect și apreciez munca celor care se ocupă de astfel de cazuri și repet scopul acestui articol este de a trage un semnal de alarmă vis-a-vis de faptul că se așteaptă prea mult ca cineva din exterior să ”repare” copilul și părinții să nu facă nimic altceva decât să-l ducă la psiholog ca și cum l-ar duce la un sport sau la orice altă activitate, fiind considerată ”o modă”. După terminarea ședinței părinții îl întreabă pe copil cum a fost și apoi îl duc acasă în același mediu, cu aceleași frustrări și frici nerezolvate. Astfel că munca psihologului este în zadar, iar părinții îl etichetează pe acesta ca fiind ”slab”, ”neprofesionist” și caută un alt ”specialist” pentru copilul lor și apoi un altul și așa ajung la disperare că niciun specialist ”nu e bun” pentru copilul lor.

Deși m-a preocupat dintotdeauna relația părinți-copii, am studiat pentru licență și am făcut o cercetare cu tema ”Conflictul părinți – adolescenți pe diferite etape de vârstă”, nu m-am specializat să lucrez cu copii tocmai pentru că ei nu sunt ”defecți” ci doar se străduie să înțeleagă și să descopere lumea în care trăiesc, iar pentru acest lucru primii cu care intră în contact sunt părinții.

Copilul are nevoie de un climat de viață echilibrat în care să se simtă în siguranță, să se simtă iubit indiferent de faptele lui, are nevoie de o comunicare eficientă cu părinții săi și de prezența lor. Pentru o comunicare eficientă e necesar ca părinții să fie ei înșiși într-o stare de echilibru și armonie interioară pentru ca mai apoi să-și poată îndruma copiii să treacă mai ușor prin situațiile de viață care îi provoacă și îi scot din zona de confort.

Atunci când părinții decid să urmeze cursuri de parenting pentru a înțelege mai bine situația în care se află, cum să-i facă față și să fie în beneficiul tuturor celor implicați, se deschide un fel de ”Cutia Pandorei”. Unii asistă pasivi la cursuri ca și cum ar fi un spectacol frumos pus în scenă de oameni extraordinari și la final constată că s-au simțit foarte bine, s-au încărcat de energie și de bună dispoziție și se întorc acasă continuându-și existența în aceeași rutină zilnică fără schimbări importante, cărând aceleași bagaje emoționale și frustrări. Acest tip de oameni aleg cu grijă cursurile la care participă, de preferință să fie gratuite sau cu costuri extrem de mici și așteaptă cu interes și entuziasm următorul curs, ca să fie ”la modă” sau ”să retrăiască” atmosfera minunată de la astfel de evenimente. În marea lor majoritate sunt mamele cele care participă, prea puțini tătici sunt curioși de astfel de evenimente, nu aplică mai nimic din tot ce se discută, li se ”aprind beculețe”, mai apare câte un ”Aha!” și cam atât, rămân la acest stadiu. Alți părinți consideră astfel de cursuri un bun punct de plecare în propria lor călătorie spre sufletul lor, merg împreună atât mama cât și tatăl și devin din ce în ce mai interesați să lucreze cu ei, să descopere ce situații de viață le-au creat blocaje, ce convingeri îi împiedică să trăiască în echilibru bucurându-se de viață. Odată apărute astfel de conștientizări și dorința reală de schimbare se deschide ”Cutia Pandorei” cu toate consecințele ce decurg de aici. Rezolvându-și ei conflictele interioare știu să gestioneze și situațiile de viață în care sunt implicați proprii lor copii, fiindu-le sprijin și dându-le curaj să privească viața dintr-o altă perspectivă. Astfel de părinți își îmbunătățesc atât relația cu propria lor persoană cât și relația de cuplu și înțeleg că oglinda lor sunt copiii. Ei înțeleg că aceste schimbări nu se pot implementa peste noapte, sunt dispuși să investească sume mai mari de bani în cărți și cursuri pentru că știu că nimic nu vine de-a gata și e necesar să-ți asumi o investiție de timp și bani dacă vrei să înțelegi cum poți să trăiești o viață echilibrată.

Mulți oameni au fost educați să-și reprime emoțiile pentru că ”nu dă bine” să fii vulnerabil sau să arăți că iubești. Ei nu știu cum să depășească o provocare în mod pozitiv, fără să activeze EGO-ul, nu știu cum să-și gestioneze fricile și frustrările, unii devin violenți verbal și fizic pentru că nu știu cum să scape de tensiune altfel. Când intră într-o relație de cuplu partenerii pun în comun experiențe de viață diferite, convingeri provenite din familiile lor de origine, reguli pe care le-au dobândit pe parcursul vieții, iar când apar copiii ei dau mai departe ceea ce au conștientizat sau au învățat de-a lungul timpului. Sunt persoane care nu știu cum să-și arate iubirea, sunt persoane care încă nu au învățat că nu poți să suplinești prezența din viața copilului cu tone de jucării, haine scumpe sau ducându-l la 3-4 activități extrașcolare ca să-l ”pregătești pentru viață” și nu pentru că își dorește copilul. Sunt copii care vorbesc 2 – 3 limbi străine, mânuiesc tableta și calculatorul, știu ce haine sunt la ”modă”, fac calcule complicate, însă nu știu sau le e rușine să meargă la magazinul din colț și să ceară de la vânzător ce au nevoie pentru că nu sunt lăsați să facă acest lucru.

O parte din părinții de azi nu au avut în copilărie posibilități materiale, iar acum devenind la rândul lor părinți fac sacrificii foarte mari ca să poată asigura copiilor un trai mai bun fără lipsuri materiale, se străduie să le ofere, poate, tot ce nu au avut ei când au fost copii. Însă prinși în ”capcana” lumii materiale și la posibilități infinite ce se deschid de aici, se dedică mult prea mult carierei și uită să fie prezenți în viața copiilor, să-i întrebe cum se simt sau ce îi preocupă.

Iubirea părinților vine în multe forme și cu multe înțelesuri. Relația mamă-copil este legătura cea mai importantă din viața unui om, este relația care contribuie decisiv la formarea și gestionarea tuturor relațiilor care vor urma. Este foarte important ca această relație să fie una pozitivă, hrănitoare și astfel copilul va dezvolta aptitudini de a crea și menține relații la vârsta adultă. Rolul tatălui este a crea un mod sănătos de ”desprindere” a copilului de mamă și a-l orienta către aspecte ce țin de relația cu societatea în care trăiește.

În concluzie dragi părinți nu uitați că primul model al copiilor sunteți chiar voi, iar propriul exemplu este cel care primează, evident nu puteți să le cereți lor să facă ceea ce voi nu faceți. Așadar învățați să vă deschideți inima și să pășiți în propriul suflet, să vedeți ce răni mai aveți de vindecat și acceptat. Participând ACTIV la cursuri de parenting, dezvoltare personală sau citind cărți  nu rezolvați toate aceste probleme însă cel puțin aveți un punct de plecare foarte bun dacă vă doriți într-adevăr o viață împlinită.